[...] Translators just didn't get recognition, they didn't expect to make much of a living, just get by. Very few people were actually trained as translators, but most had a solid college education and a solid knowledge of languages, at least their own language. I had a friend who fell exactly into that category and my circle of friends expanded to include other translators. I found them to be much more interesting as people, and discovered that we often had similar life experiences. I never had trouble making friends, but I always felt "different" and I'm sure they felt it too. When my friend retired, she recommended me as her replacement. I now entered the realm of Reinsurance, of which I knew nothing. I was also the only translator there, and didn't have much to fall back on. However, it was another notch up....
On my new job, I started looking through the files, asking questions and got the company to enroll me in Insurance courses. The College of Insurance was across the street, and I consulted fire codes, insurance policies and fire extinguisher catalogs in their library. I was learning what I had never had the luxury of being able to do before: research. The first time I had to translate a proposal for purposes of insurance of a nuclear plant, I got a call from the head man in that department, congratulating me on the job I had done. "Compares favorably with what we are used to," he said. What an upper! What happened was that I consulted a document in the files similar to the one I was tackling for guidance, but when I saw that my predecessor had used the word "nucleus" instead of "core", I realized that the files were useless to me. I went across the street to the library and looked up "nuclear plants." I immediately found all the terminology I needed.
It takes a great deal more than that to be a good translator these days, of course. [...] | [...] Traducătorii pur și simplu nu erau recunoscuți și, neavând mari așteptări în materie de câștig, încercau doar să supraviețuiască. Foarte puțini beneficiau de o pregătire reală în domeniul traducerii, chiar dacă mulți dintre ei aveau în spate o educație universitară solidă și cunoșteau bine limbile străine, sau cel puțin propria lor limbă. Pe atunci, aveam o prietenă care se încadra pe deplin în această categorie, iar cercul meu de cunoștințe începuse să se îmbogățească și cu alți traducători. Îmi păreau mult mai interesanți decât alții și am descoperit că deseori aveam experiențe de viață similare. Adevărul e că, deși nu am avut niciodată probleme în a-mi face prieteni, m-am simțit mereu „diferită” și sunt sigură că și ei se simțeau la fel. Ieșind la pensie, prietena m-a recomandat ca înlocuitoare. A fost ziua în care am intrat pe tărâmul reasigurărilor, despre care nu cunoșteam nimic. În plus, eram singura traducătoare și trebuia să mă descurc fără prea mult sprijin. Totuși, era un alt pas în acea direcție.... La început puneam o mulțime de întrebări și petreceam mult timp căutând prin dosare. Am reușit chiar să conving compania să mă înscrie la cursuri de asigurare. În biblioteca Colegiului de Asigurări, care se afla vizavi, puteam consulta norme de protecţie contra incendiilor, polițe de asigurare și cataloage cu extinctoare. Făceam ceea ce nu-mi permisesem niciodată până atunci: cercetări. Prima dată când a trebuit să traduc o ofertă de asigurare pentru o centrală nucleară, am primit un apel telefonic de la șeful departamentului competent, care m-a felicitat pentru munca mea. „ Se compară favorabil cu ceea cu ce suntem obișnuiți” – a fost comentariul său. Ce senzație plăcută! S-a întâmplat că, în timp ce consultam un document asemănător cu cel pe care trebuia să-l traduc și pe care reușisem să-l găsesc scotocind prin arhive în căutarea de informații utile, am observat că predecesorul meu folosise termenul „nucleus” în loc de „core” și mi-am dat seama că arhivele companiei îmi erau complet inutile. Am traversat strada, am căutat „instalații nucleare” în bibliotecă și am găsit rapid terminologia de care aveam nevoie. Bineînțeles, pentru a fi un traducător bun în zilele noastre e nevoie de mult mai mult. [...] |